Ce trebuie sa stiti inainte de angajare

Nu stiu cati dintre voi au trecut prin toate etapele de angajare prevazute de legile ghiduse ale preaminunatei tari in care traim. Lasam la o parte interviul, concursul si alte aspecte banale... Presupunand ca pe acestea le-ati trecut cu brio, trageti aer in piept, inzestrati-va cu rabdare, tutun (daca e cazul) - n.a. "Fumatul dauneaza grav sanatatii" - Directiva Consiliului CE 2001/37/CEE) - si... sa incepem.

Testul psihologic sau "cum stai cu biscuitii?"

Te duci frumusel dis-de-dimineata la cabinetul psihologic, unde te asezi cuminte in banca si astepti cu mainile la spate sa te bage cineva in seama. Intr-un final vine o fatuca si iti arata niste foi cu 15437 de intrebari inteligente, de genul: te droghezi? cand esti nervos iti smulgi caloriferele din perete? iti vine sa te tai cu lama cand te uiti la filme indiene? etc. Dupa ce termini cu intrebarile astea, urmeaza al doilea test, acela in care trebuie sa completezi cu niste semne dubioase casutele lipsa, avand la dispozitie mai multe variante. Apoi ti se da o lista cu numere de la 0 la 100, imprastiate pe foaie, iar tu trebuie sa iti testezi nervii gasindu-le pe toate. Iar la final - sa invatam sa desenam... Evident, un copac. Am desenat si eu unul, etalandu-mi talentul ce l-ar face invidios pana si pe Van Gogh. Exagerez, evident... A iesit ceva ce seamana cu un desen al unui copil de clasa a I-a de la scoala ajutatoare. Am vrut sa desenez si un caine legat cu lantul de copac, cu un picior ridicat, insa mi-am adus aminte ca un foarte bun prieten de-al meu e dinamovist si nu am vrut sa il jignesc...
La final, astept rezultatele, fumand cu nesat o tigara, dupa doua ore de brainstorcing. In sfarsit, vine duduia, cu un zambet schimonosit pe fata si imi spune: "Aveti o imaginatie abstracta extraordinara". Oare o fi de bine?

Medicina muncii

Aici avem parte de alta distractie... Te duci fain frumos la cabinetul doamnei doctor x si zero, unde ti se spune ca medicinoasa e plecata pe teren si ca trebuie sa revii a doua zi. Urcat in taxi, plecat, intors dimineata la 8.00... Completezi un formular, doua, trei, arati buletinul, adeverinta de la medicul de familie (pe care a trebuit sa o procuri in prealabil), dai autografe de parca ai fi Guta pe plaja din Mamaia, iar apoi esti trimis la doamna doctor. Va marturisesc faptul ca eu iubesc doctorii cam cat il iubeste Scripcaru pe Cancescu. Sau invers. Dar... asta e... ma conformez. Mi se ia tensiunea: stau perfect. Inspir, expir - plamanii functioneaza ca in tinerete. Arunc o privire pe un panou cu litere - ochelarii functioneaza si ei. Si gata... Sunt dat afara din incapere si indrumat spre doamna careia i-am dat autografe mai devreme. "Veniti maine dupa rezultate", imi spune. Am crezut ca nu aud bine. E adevarat, auzul nu mi-a fost testat. CUM? Dar care rezultate? Ce s-a intamplat atat de complicat in cabinetul medical? Ce rahat de analize aprofundate trebuie sa faca madama cu halat alb, ca doar ce a prestat ea putea sa imi faca foarte bine si cu acelasi rezultat pana si femeia de serviciu de la Clubul Pensionarilor. Mi-ati luat sange pe furis? Mi-ati furat guma de mestecat din cosul de gunoi sa-mi faceti analiza ADN-ului? "Asa e procedura", imi spune din nou cucoana. Plec multumindu-le frumos de sfinti si alte cele ce mi-au trecut prin minte, urmand sa mai fac o vizita, a treia, pentru rezultate.

Protectia muncii

Ei, asta este cea mai tare parte! Merg la prima ora pe strada Rozelor, unde se afla firma autorizata in instruirea celor ce vor sa-si incredinteze serviciile unui patron. Aici, un tanar, plin de entuziasmul ce se poate lesne citi pe fata unui om intr-o zi de joi la 8 dimineata, ma invita sa iau loc pe unul din scaunele din sala de curs, alaturi de alte cinci persoane. Si incepe preaminunatul instructaj... Ni se spune despre uniforma de lucru, casca de protectie, bocanci cu nu stiu ce intarituri la bombeu ca sa nu iti poti taia unghiile de la picioare cu tarnacopul, stingatoare (cu spuma, fara spuma, cu pulbere, fara pulbere etc.), norme PSI, cum sa actionezi in diverse situatii, fie ca e vorba de calamitati, fie de ghinion, pur si simplu. Invatam ca nu e bine sa ne bagam degetele in priza, ca nu e indicat sa ne aruncam de la etaj, ca spuma din stingator trebuie sa aiba o anume densitate, altfel ne putem baga stingatorul in partea dorsala si alte lucruri absolut fascinante. Dupa o ora de instructaj pot spune ca eram pregatit sa lucrez oriunde, de la fochist pe o un avion albanez, pana la antrenor al lotului national de popice artistice. La un moment dat, intre doua reprize de cascat, ii spun omului: "Cu respect, dar cred ca am gresit locatia, eu ma angajez in cadrul departamentului de marketing al unei firme. Tot ce pot sa patesc in birou este sa imi bag pixul in ochi, sa imi tai unghiile cu ascutitoarea sau sa ma ard la limba cu cafeaua." De ce dracu trebuie sa stiu eu despre salopete, casti de protectie, cum sa fac sa nu imi prind vreun organ in menghina si alte treburi de genul asta? Mi se parea normal sa ne faca instructajul in functie de natura locului de munca. Dar nu, e mai usor sa bagi oamenii la gramada... Amuzant este ca, dupa o ora de palavrageala, vine vestea cea mare: "acum dam test din ceea ce v-am povestit". Nimic mai sublim! In sfarsit, dupa vreo ora si jumatate am scapat, dar sa nu-ti vina sa ii iubesti prin toate gaurile pe cei ce fac regulile astea?

P.S.1: Testul psihologic - 35 lei. Medicina muncii - 15 lei. Taxi-ul - 30 lei. Experienta - de nepretuit.

P.S.2: M-am angajat. Acum am nevoie de un concediu de odihna.

M-am făcut al dracului

Ca aproape în fiecare seară, deschid televizorul şi dau pe Antena3, unde obişnuiesc să urmăresc emisiunea Sinteza Zilei. Sunt şocat şi stupefiat de ceea ce aud... În dezbatere subiectul legat de noile paşapoarte biometrice, care, printre altele, vor conţine un cip şi, atenţie, numărul 666! Nici nu îmi vine să cred ce problemă avem... A dracului treabă, aş putea spune... Preafericitele feţe bisericeşti s-au încruntat, isterizat, băşicat, şifonat etc. la aflarea acestei veşti. Iar domnu' Gâdea, cu tot respectul, nu a găsit subiect mai important pentru dezbatere, motiv pentru care a invitat în platou şi un călugăr. Mai mult, este difuzat şi un un interviu cu o tanti pe numele ei Maica Ecaterina, care ne explică modul în care stau lucrurile. Aşadar, dacă ni se va implanta in corp un cip cu numărul 666, am dat de dracu'! Nu vom mai avea capacitatea de a gândi normal, vom fi influenţaţi de semnul diavolesc, lumea o va lua razna, se va grăbi venirea apocalipsei, nu vom mai ceda locul babelor în autobuz, se va scumpi barilul de petrol, se va accelera procesul de încălzire globală, va dispărea specia guguştiuciulor cu guşă verde, se va anula concertul Maddonei în România şi multe alte astfel de nenorociri se vor abate pe capul omenirii.
Oameni buni, în ce ţară trăim??? Oare chiar există atâta prostie??? Oare avem suficiente spitale de veseli să îi internăm pe toţi? Dacă oamenii aceştia şi-ar da seama de ce boală suferă, în cinci minute s-ar epuiza stocurile de Rudotel din farmacii. În viziunea lor, dacă în loc de numărul satanic am pune pe cip 665, spre exemplu, lucrurile ar sta cu totul altfel, omenirea s-ar civiliza, s-ar ieftini parizerul de soia, leii de mare s-ar înmulţi precum iepurii, Bin Laden ar juca lapte gros cu Obama, Steaua ar câştiga campionatul, iar Gigi Becali ar deveni savant în fizică nucleară.
Mi-e silă să privesc halul de manipulare prin care sunt manevraţi oamenii săraci cu duhul... Pentru cei cu astfel de idei, vin cu următoarele propuneri: să stârpim toate mâţele negre, scuipatul în sân să îl ridicăm la rangul de sport naţional, numărul 13 să îl declarăm interzis, iar pe cei care îl pronunţă măcar să îi declarăm duşmani ai poporului. De asemenea, cine nu umblă cu funia de usturoi agăţată de gât în nopţile cu lună plină să fie arestat pe loc şi condamnat la moarte prin înfometare. Mai am multe idei de genul ăsta, darpână una-alta dau o fugă la farmacie să îmi las rând la Rudotel. Revin...

Soferul de la RAT, chelul şi baba acrobată

Urmează o scenă din peisajul cotidian. Trafic aglomerat, specific orelor de vârf, claxoane, vorbe de duh, mesaje transmise cu degetul mijlociu... Deci nimic anormal... Un autobuz RAT execută un viraj violent la dreapta, pasagerii execută o mişcare neregulată în grup spre stânga, un ochelarist ce seamănă cu mine se lipeşte schimonosindu-se cu mutra de geamul nespălat, o tanti mai în vârstă care nu a mai prins loc pe scaun face o jumătate de piruetă cu dublu tulup şi aterizare cu capul în taxatorul de bilete. Autobuzul taie două benzi, şoferul nu are nici o treabă cu oglinzile retrovizoare, îi ia faţa (la figurat) unui chelios care conducea un Golf tunat, ăsta vine în paralel cu autobuzul şi îi transmite ceva pe cale bucală domnului cu pulover de lână şi bască ce învârte de covrigul uriaş. Nea şoferul de la RAT face o schemă cu măgăoaia plină de cetăţeni şi se dă la Golful tunat, ca şi cum ar vrea să se urce pe el, iar lumea face aceleaşi mişcări descrise mai sus, dar în cealaltă direcţie. Excepţie face doamna în vârstă, care ratează de data asta aterizarea cu capul în taxator, însă prinde totuşi un cot în ochi de la un alt cetăţean. Chelul face o eschivă şi mai derutează câţiva participanţi la trafic. Hopa, vine semaforul. E roşu în toate direcţiile. Roşie e şi chelia posesorului de Golf, care se dă jos din maşină şi se îndreaptă spre uşa din faţă a autobuzului. Bate civilizat cu pumnul în geam. Şoferul cu bască, aparent politicos, deschide. Urmează o serie de mesaje transmise de către chel familiei domnului de la RAT. Nu ratează pe nimeni, ba chiar îi spune ceva şi de cei plecaţi dintre noi. Cred că la mama şoferului ţine cel mai mult, pentru că ei îi sunt adresate cele mai multe mesaje. Printre cuvintele pline de sentimente profunde ce se revarsă din gura chelului cu un debit precum cel al Dunării la Porţile de Fier îşi face loc un scuipat cam cât o balegă de viţel, care îşi ratează însă ţinta şi se împrăştie în mai multe direcţii. O parte atârnă de cozorocul băştii domnului şofer, în timp ce doamna în vârstă pe care deja o cunoaşteţi se şterge tacticos pe obraz cu mâneca de la palton. Impresionat de acest gest, şoferul de la RAT dă cu basca de bord, flegma sare pe parbriz, omul pune mâna pe un levier aşezat strategic lângă scaun şi, cu burta revărsându-i-se peste cureaua de vinilin porneşte să-i arate puţină recunoştinţă chelului. Între timp, semaforul se face verde pentru direcţia înainte, iar un cor de claxoane porneşte instantaneu. Plin de curaj, chelul se dă câţiva paşi înapoi, sare în maşină şi calcă acceleraţia, nu înainte de a mai transmite ceva mamei şoferului de autobuz. Mânuitorul de levier se întoarce tacticos în cabină, îşi pune unealta la loc şi basca pe cap.
Atenţie, se închid uşile! Urmează un alt viraj, la stânga, cu răstogolire pe partea draptă! Doamna în vârstă îşi face o cruce, se prinde cu ambele mâini de o bară şi închide ochii...

Dorelul cu caşchetă şi presa tsunami

Mi-ar plăcea să pot avea respect faţă de poliţişti, mai exact pentru instituţia pe care o reprezintă. Să ne înţelegem, nu am nimic cu oamenii ăştia... Dar am ceva cu felul în care se întamplă lucrurile în ţara asta din ce în ce mai maronie, iar astăzi o să mă iau de miliţişti şi în special de cei care se dau drept super poliţişti, super inteligenţi, mega potenţi având în vedere condiţiile în care sunt instruiţi şi echipamentul din dotare. Aşa zic ei... Eu zic altceva. Eu zic că nivelul lor de pregătire este comparabil cu coeficientul de inteligenţă al unui hamster aflat în moarte clinică. În ultima vreme am constatat că ziariştii sunt mai poliţişti decât poliţiştii, iar miliţienii moderni mai ziarişti decât „presarii”. Poliţiştii dau explicaţii şi fac analize pe toate posturile de televiziune, iar jurnaliştii fac anchete şi oferă soluţii. Cam aşa merg lucrurile în ţara asta de ciocolată cu 90 la suta cacao. Acum, că tot pleacă cei de la Kraft, propun să facem o nouă fabrică în care să producem ciocolată cu rahat. Ce Poiana cu lapte sau cu alune şi stafide, ciocolata cu rahat ne-ar reprezenta la cel mai înalt nivel.
Întorcându-mă la miliţişti, sunt multe lucruri care mă determină să fiu atât de revoltat. De fapt nu revoltat, că şi aşa nu se va schimba nimic, mai degrabă scârbit, plin de lehamite. M-am săturat să moară cineva pentru a fi răscolită ţara în căutarea unui suspect cu care să se închidă gura presei, iar cei care ocupă fotolii calde şi catifelate să ne servească pe tarabă o oaie neagră îmbrăcată în haine de ţap ispăşitor. Câte un gorbunov fugit din puşcărie după ce i-a făcut cu ochiul bolnav unui judecător cu suflet mare şi buzunare pe măsură... De fiecare dată ni se serveşte aceeaşi ciorbă reîncălzită, se caută scuze atât timp cât presa şi opinia publică fac valuri, după care totul se stinge şi aşteptăm următoarea crimă, următorul jaf armat, următorul par în cap. Şi vine rândul unei alte oi, că turma e mare...
Luând în discuţie ultimul jaf armat de la Braşov (şi îmi cer scuze că trebuie să fac şi eu referire la subiectul ăsta deja mult prea discutat), păi dacă miliţienii aveau o pregătire aşa cum scrie la carte, dacă se acţiona după nişte reguli elementare şi în baza unor chestiuni DINAINTE puse la punct, păi perimetrul în care s-a petrecut nefericitul incident ar fi trebuit înconjurat de miliţişti, jandarmi, comunitari şi alţi băieţi cu uniforme şi cagule la nici cinci minute după anunţarea evenimentului. Că doar Braşovul nu e de dimensiunile New York-ului... Dar atât timp cât purtătorul de caşchetă pe varful capului stă zece minute şi se scarpină sub cozoroc gândindu-se cam ce ar trebui să facă, aşa vor sta lucrurile multă vreme de acum încolo.
Aud la ştiri o chestie care, deşi e gravă, îmi stârneşte amuzamentul. În nu ştiu ce oraş, parcă în Calafat, un individ a jefuit o sală de jocuri înarmat cu un spray paralizant şi o şurubelniţă. Pe ecranul tv-ului scrie mare: „Jaf armat la Calafat”. Până să îmi dau seama care e faza de fapt, îmi imaginez că vreun scelerat adat buzna acolo cu o bazooka împrumutată de la Ciorogârla, a împuşcat vreo doi gambleri care îşi jucau ajutorul de şomaj la ruletă sau la păcănele, a luat fisele din casa de marcat şi două pachete de ţigări şi s-a făcut nevăzut. Până la urmă aflu că în loc de bazooka era o şurubelniţă, probabil în cruce (asta ne vor spune miliţiştii în urma anchetei). Aici şi presa exagerează fantastic... Mâine-poimâine o să vad la tv o vânzătoare din piaţa Dacia dând declaraţii în exclusivitate pe un post de televiziune: „Maică, a venit la mine şi m-a ameninţat că îmi dă în cap cu cheile de la Dacie dacă nu ii dau toţi banii din şorţ. A sărit în ajutor domnul de la taraba cu pepeni (n.a. - ce va fi ridicat la rangul de „eroul din Dacia”), dar nenorocitul l-a lovit cu brelocul peste faţă, el a căzut secerat, iar criminalul a luat toţi morcovii de pe tarabă şi s-a făcut nevăzut”. A doua zi, miliţienii vor aduce în faţa presei un urmărit general ieşit din puşcărie pentru a se trata de acnee la un salon de înfrumuseţare, suspectat că i-ar plăcea soteul de morcovi...

Electorale

Nu mai e mult până ce se va încheia toată mascarada legată de alegerile parlamentare, așa că îl vom putea aștepta liniștiți pe Moș NECULAIE sau NECULOIU, iar apoi, și mai liniștiți, pe Moș CRĂCIUN. Din câte am observat până acum, românul se vinde ieftin ca BRAGA în campanie, promițând că își dă votul chiar și pentru o cinzeacă de țuică de PRUNARIU. DANU mă așteptam la altceva... Că ADAMblagit clasa politică, știam asta de multă vreme. Oricum, STAICU minte, pardon, stai cuminte, sunt convins că la vot se vor prezenta MAXIM 30 %. Degeaba scriem noi pe bloguri, că situația nu se schimbă cu nimic. E ca și cum am căra apă cu CIUREA. Dar așa a fost tot timpul: câinii latră, RUSU cântă, ursul trece. Prostimea votează, ei se duc în Parlament să facă tot felul de GHIȘEfturi. Pe ulițele de la țară, pline de gropi, de îți sare BUKȘA când treci cu mașina, în loc de tractoare vezi câte un car cu boi, ca în tabloul lui GRIGORESCU. Sunt drumuri comunale pe unde dacă vrei să treci nu poți fără CISMARU de PESCARU, așa băltoace mari găsești. Și toate astea se întâmplă în timp ce autoritățile locale se scarpină în BĂRBUȚI.
Așa că nu ne mai rămâne decât să așteptăm seara de 30 noiembrie, când vom primi VEȘTEA cea mare...
P.S. - Ceva similar găsiți și aici.

Fotbal Made in China

Am răsuflat ușurat! Se poate și mai rău decât în Liga I! Watch this!

Refulări subiective

Când mi-am propus să deschid acest blog m-am gândit să nu scriu nimic despre politica asta maronie din țara noastră de cacao. M-am abținut eu cât am putut, dar cică nu e bine să ții în tine, așa că a sosit clipa refulării. NU MAI SUPORT!!! Așadar, să purcedem...
Pentru că ne aflăm încă în campanie electorală (de astă dată chiar oficial), am subiecte cu duiumul. Probabil că o să înceapă unii și alții să scuipe p-acilea, să o dea în sus și în jos cu deontologia, cu moralitatea, acuzându-mă de faptul că slujesc un anume partid... Așa că, dedicație specială pentru toți anonimii care se vor întrece să-și înșire pe aici flegmele portocalii, galbene sau ce culoare vor mai avea! AUTODENUNȚ: subsemnatul colaborează cu PSD! Da este adevărat, sunt angajat cu acte în regulă. În acest moment lucrez pentru acest partid, așa cum în urmă cu patru ani am lucrat pentru Partidul Democrat, pe bani, fără alte implicații. NU AM FOST ȘI NU SUNT MEMBRU DE PARTID! Având în vedere cele scrise mai sus, îmi asum subiectivitatea pentru tot ceea ce voi exprima în continuare.
Asemeni multor brașoveni, am început să nu mai suport culoarea portocalie. Știu că subiectul a fost mult discutat în ultima vreme, dar simt și eu nevoia să explodez. Mi se încrețește pielea capului, mi se face părul măciucă, mi se strepezesc dinții când văd atâta portocaliu prin Brașov. Autobuze, panouri publicitare, coșuri de gunoi, centrale de cartier, mașini de la firma Vectra - totul e portocaliu. Până și hartia igienică din baia garsonierei mele este portocalie, dar măcar aia îmi este de un real folos și o utilizez cu maximă satisfacție.
Un bun prieten, necolorat politic, dar și el plin de scârbă față de tot ceea ce se întâmplă în oraș, îmi povestea zilele trecute cum în ultima săptămână de campanie tot ce înseamnă spații publicitare de pe domeniul public, indiferent de firma care le administrează, se vor colora în portocaliu. Și asta pentru că așa a ordonat Cel Al Cărui Nume Nu Trebuie Rostit. Mai vreți să pupați contracte pe viitor cu Primăria? Executaaaarea! Nu contează că firmele respective au contracte în derulare cu diverși clienți (care, fie vorba între noi și tot satul, habar nu au că dau bani pentru a-și face reclamă, iar în schimb, pe locațiile închiriate apar mutrele postolachilor, andronachilor, neculailor și al altor doreli portocalii)... În concluzie, afișajul portocaliu se pune cu japca. Îți propun un simplu exercițiu: alege o stradă principală din Brașov, așează-te într-un punct, execută o rotire completă și dacă nu vezi cel puțin un panou portocaliu, înseamnă că ai ieșit din Brașov sau ești daltonist.
P.S. - Oare în cât timp echipamentul de joc al FC Brașov va fi schimbat din galben-negru în portocaliu? Temă pentru acasă, domnule Neculaie! Păi se poate să jucați în galben, culoarea concurenței? Jap-jap, două palme!
Va urma....